ACORDUL DE LICENŢĂ PENTRU UTILIZATORUL FINAL KASPERSKY SAFE KIDS FOR WINDOWS („ACORDUL DE LICENŢĂ”)

CITIŢI CU ATENŢIE URMĂTORUL ACORD DE LICENŢĂ ÎNAINTE DE A ÎNCEPE SĂ UTILIZAŢI SOFTWARE-UL.

TREBUIE SĂ FIŢI ADULT PENTRU A PUTEA ÎNCHEIA PREZENTUL ACORD DE LICENŢĂ. DACĂ SUNTEŢI COPIL, TREBUIE SĂ SOLICITAŢI CA UNUL DINTRE PĂRINŢI SAU CUSTODELE LEGAL SĂ CITEASCĂ ŞI SĂ-ŞI EXPRIME ADEZIUNEA FAŢĂ DE PREZENTUL ACORD DE LICENŢĂ ÎN NUMELE DUMNEAVOASTRĂ. PĂRINŢII SAU TITULARII RESPONSABILITĂŢII PARENTALE TREBUIE SĂ ACCEPTE ACEST ACORD DE LICENŢĂ ÎN NUMELE DUMNEAVOASTRĂ ŞI SĂ ÎŞI ASUME ÎNTREAGA RESPONSABILITATE PENTRU TOATE OBLIGAŢIILE IMPUSE UNUI UTILIZATOR FINAL ÎN CONFORMITATE CU TERMENII PREZENTULUI ACORD DE LICENŢĂ.

PRIN RULAREA SOFTWARE-ULUI SAU FĂCÂND CLIC PE BUTONUL CARE INDICĂ ACORDUL DUMNEAVOASTRĂ DIN FEREASTRA CE CONŢINE ACORDUL DE LICENŢĂ SAU INTRODUCÂND SIMBOLURILE PRIN CARE DECLARAŢI CĂ SUNTEŢI ADULT ŞI ACCEPTAŢI ACEST ACORD DE LICENŢĂ FIE ÎN NUMELE DUMNEAVOASTRĂ, FIE AL COPILULUI DUMNEAVOASTRĂ, VĂ ASUMAŢI ÎNTREAGA RESPONSABILITATE PENTRU TOATE OBLIGAŢIILE IMPUSE UNUI UTILIZATOR FINAL ÎN CONFORMITATE CU TERMENII PREZENTULUI ACORD DE LICENŢĂ.

DE ASEMENEA, DACĂ EXECUTAŢI SOFTWARE-UL SAU DACĂ FACEŢI CLIC PE BUTONUL CARE INDICĂ ACORDUL DUMNEAVOASTRĂ DIN FEREASTRA CARE CONŢINE ACORDUL DE LICENŢĂ SAU DACĂ INTRODUCEŢI SIMBOLURILE CORESPUNZĂTOARE, VĂ EXPRIMAŢI ACCEPTAREA NECONDIŢIONATĂ A TERMENILOR ŞI CONDIŢIILOR ACESTUI ACORD DE LICENŢĂ ŞI VI SE CONFERĂ ASTFEL DREPTUL DE A UTILIZA SOFTWARE-UL ÎN CONFORMITATE CU TERMENII ŞI CONDIŢIILE ACESTUI ACORD DE LICENŢĂ.

DACĂ NU SUNTEŢI DE ACORD CU CONDIŢIILE PREVĂZUTE ÎN ACEST ACORD DE LICENŢĂ SAU DACĂ NU SUNTEŢI ADULT, TREBUIE SĂ RENUNŢAŢI LA INSTALAREA SOFTWARE-ULUI ŞI/SAU SĂ ŞTERGEŢI SOFTWARE-UL.

DACĂ CONTRACTUL DE LICENŢĂ SAU ALTE DOCUMENTE SIMILARE ÎNSOŢESC SOFTWARE-UL, TERMENII PRIVIND UTILIZAREA SOFTWARE-ULUI DEFINIŢI ÎN ACESTE DOCUMENTE VOR PREVALA FAŢĂ DE ACORDUL DE LICENŢĂ ACTUAL AL UTILIZATORULUI FINAL.

SECŢIUNEA A. PREVEDERI GENERALE

1. Definiţii

1.1. Software înseamnă software, materiale suplimentare/conexe şi actualizări, aşa cum sunt acestea descrise în Manualul utilizatorului.

1.2. Titularul drepturilor (titularul tuturor drepturilor, fie exclusive, fie de alt tip, asupra Software-ului) este AO Kaspersky Lab, o companie ce funcţionează în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse.

1.3. Computer – sistemul de operare, computerul virtual sau hardware-ul, inclusiv postul de lucru, dispozitivul mobil sau serverul pentru care Software-ul a fost proiectat şi/sau pe care Software-ul va fi instalat şi/sau utilizat.

1.4. Versiunea standard sau gratuită a Software-ului înseamnă versiunea Software furnizată în mod gratuit utilizatorilor.

1.5. Versiunea extinsă sau premium a Software-ului înseamnă versiunea Software-ului care funcţionează numai după activare.

1.6. Utilizatorul final (Dumneavoastră) înseamnă persoana/persoanele care instalează sau utilizează Software-ul în nume propriu sau care utilizează în mod legal o copie a Software-ului; sau, în cazul în care Software-ul este descărcat sau instalat în numele unei organizaţii, cum este cazul unui angajator, „Dumneavoastră” se referă, în plus, la organizaţia pentru care Software-ul este descărcat sau instalat. Prin prezentul document se presupune că organizaţia în cauză a autorizat persoana care acceptă acest acord să procedeze în acest fel, în numele său. În acest scop, termenul „organizaţie” include, fără a se limita la, orice asociere, companie cu răspundere limitată, corporaţie, asociaţie, societate pe acţiuni, societate de gestiune, asociere în participaţiune, sindicat, asociaţie fără scop lucrativ sau autoritate guvernamentală.

1.7. Partener înseamnă o organizaţie sau o persoană fizică care distribuie Software-ul pe baza unui acord încheiat cu şi a unei licenţe acordate de către Titularul drepturilor.

1.8. Actualizare/actualizări – baze de date antivirus, optimizări, patch-uri, extinderi şi/sau modificări ale Software-ului.

1.9. Extinderi ale Software-ului – componente Software şi servicii suplimentare furnizate de Titularul drepturilor, care extind funcţionalitatea Software-ului şi pot fi utilizate împreună cu Software-ul sau independent de acesta, şi pentru care este posibil să fie necesară achiziţionarea unei noi licenţe sau extinderea celei existente. Unele extinderi sunt furnizate cu titlu gratuit iar altele contra unei taxe. Puteţi afla mai multe informaţii despre aceste extinderi înainte de a le achiziţiona.

1.10. Manualul utilizatorului se referă la manualul de utilizare, ghidul de administrare, manualul de referință și materialele explicative conexe și de alt tip.

1.11. Certificatul de licenţă reprezintă un document care îi este înmânat utilizatorului final şi care este însoţit de un cod de activare, precum şi de informaţii suplimentare despre licenţă.

1.12. Portalul web înseamnă resursele de internet ale Deținătorului drepturilor, menite să gestioneze software-ul instalat și licențele achiziționate.

1.13. Contul utilizatorului înseamnă secţiunea personală a portalului web, creată folosind datele furnizate de utilizatorul final în momentul înregistrării prin portalul web. Contul utilizatorului permite utilizatorului final să aibă acces la portalul web pentru a efectua acţiunile enumerate la Secţiunea A Clauza 1.12.

2. Acordarea Licenţei

2.1. Vi se acordă o licenţă neexclusivă de a utiliza Software-ul în conformitate cu funcţionalităţile descrise în Manualul de utilizare sau pe site-ul de asistenţă tehnică al Titularului drepturilor, cu condiţia ca dumneavoastră să respectaţi toate cerinţele tehnice, restricţiile şi condiţiile de utilizare prevăzute în acest Acord de licenţă.

Versiune de încercare. În cazul în care aţi primit, descărcat şi/sau instalat o versiune de încercare a Software-ului şi vi se acordă prin prezentul document o licenţă de evaluare pentru Software, vi se permite utilizarea Software-ul doar în scopuri de evaluare şi numai pe parcursul unei singure perioade de evaluare aplicabile, cu excepţia cazului în care se prevede altfel, începând cu data instalării versiunii de încercare. Orice utilizarea a Software-ului în alte scopuri sau după terminarea perioadei de evaluare aplicabilă este strict interzisă.

Software pentru mai multe platforme; Software în mai multe limbi; Software pentru două platforme; mai multe copii; Pachete. În cazul în care utilizaţi versiuni diferite sau ediţii în limbi diferite ale Software-ului, dacă primiţi Software-ul pe mai multe platforme, dacă primiţi într-un alt mod mai multe copii ale Software-ului sau dacă aţi primit Software-ul într-un pachet ce conţine şi un alt Software, numărul total permis de Computere şi/sau numărul total permis de conturi de utilizator pe care toate versiunile Software-ului sunt instalate va corespunde cu numărul de computere şi/sau numărul de conturi de utilizator specificat în licenţele pe care le-aţi primit de la Titularul drepturilor, cu condiţia ca, în afară de cazul în care termenii de acordare a licenţei prevăd altfel, fiecare licenţă achiziţionată să vă dea dreptul de a instala şi utiliza Software-ul pe numărul de Computere şi/sau pentru numărul de Conturi de utilizator specificate în clauzele 2.2 şi 2.3 din Secţiunea A.

2.2. În cazul în care Software-ul a fost primit/achiziţionat de pe Internet, aveţi dreptul de a utiliza Software-ul pentru numărul de Computere şi/sau Conturi de utilizator care a fost specificat în momentul achiziţionării de către Dumneavoastră al Licenţei pentru Software.

2.3. În cazul în care Software-ul a fost achiziţionat pe un suport fizic, dumneavoastră aveţi dreptul de a utiliza Software-ul pentru numărul de Computere şi/sau Conturi de utilizator specificat pe ambalajul Software-ului sau în documentul ataşat acestuia.

2.4. Aveţi dreptul de a face o copie a Software-ului exclusiv în scopul efectuării unei copii de rezervă şi doar pentru a înlocui copia deţinută în mod legal, în cazul în care aceasta a fost pierdută, distrusă sau a devenit inutilizabilă. Această copie de rezervă nu poate fi utilizată în alte scopuri şi trebuie să fie distrusă în momentul în care veţi pierde dreptul de a utiliza Software-ul sau atunci când licenţa Dumneavoastră expiră sau acordarea acesteia a încetat din orice alt motiv, inclusiv din motivele menţionate la Secţiunea A, Clauza 3.13, în conformitate cu legislaţia în vigoare în ţara în care aveţi domiciliul sau în ţara în care utilizaţi Software-ul.

2.5. Aveţi posibilitatea de a transfera licenţa neexclusivă de utilizare a Software-ului către alte persoane fizice în limitele scopului licenţei acordate Dumneavoastră de către Titularul drepturilor, cu condiţia ca primitorul să fie de acord să fie obligat legal în temeiul tuturor termenilor şi condiţiilor acestui Acord de licenţă şi să vă înlocuiască în tot în ceea ce priveşte licenţa acordată de către Titularul drepturilor. În situaţia în care Dumneavoastră transferaţi integral drepturile de utilizare a Software-ului acordate de către Titularul drepturilor, trebuie să distrugeţi toate copiile Software-ului deţinute, inclusiv copia de rezervă. În cazul în care Dumneavoastră sunteţi persoana primitoare a unei licenţe transferate, trebuie să fiţi de acord să fiţi obligat legal de toţi termenii şi condiţiile acestui Acord de licenţă. În cazul în care Dumneavoastră nu sunteţi de acord să fiţi obligat legal în temeiul tuturor termenilor şi condiţiilor acestui Acord de licenţă, nu puteţi instala şi/sau utiliza Software-ul. Ca primitor al licenţei transferate, sunteţi de asemenea de acord că Dumneavoastră nu beneficiaţi de drepturi mai bune sau de alte drepturi decât cele de care a beneficiat Utilizatorul final iniţial, care a achiziţionat Software-ul de la Titularul drepturilor.

2.6. După activarea Software-ului (cu excepţia Software-ului destinat în scopul evaluării) în intervalul de timp indicat pe ambalaj (dacă Software-ul a fost achiziţionat pe suport fizic) sau specificat în timpul confirmării unei comenzi de abonare sau de achiziţionare a unui Software (dacă Software-ul a fost achiziţionat online), dumneavoastră veţi primi Actualizări automate şi cele mai recente versiuni ale Software-ului de la Titularul drepturilor sau de la Partenerii acestuia, precum şi asistenţă tehnică în conformitate cu Paragraful 4 din Secţiunea A.

2.7. Pentru a utiliza Software-ul, este necesar să îl conectaţi la Portalul web utilizând Contul Dumneavoastră de utilizator. Dumneavoastră sunteţi responsabil pentru toate acţiunile efectuate prin utilizarea contului Dumneavoastră care implică resursele Titularului drepturilor şi/sau ale Partenerilor acestuia. Sunteţi de acord că Titularul drepturilor nu va fi considerat răspunzător pentru utilizarea neautorizată a contului dumneavoastră.

3. Activare şi termen

3.1. Perioada de utilizare pentru versiunea Standard sau pentru versiunea gratuită a Software-ului nu este limitată de către Titularul drepturilor.

3.2. Dacă vă modificaţi computerul sau aduceţi schimbări software-ului altor comercianţi instalat pe el, este posibil să vi se solicite de către Titularul drepturilor să repetaţi activarea software-ului, numărul acestora putând fi limitat de către Titularul drepturilor.

3.3. În cazul în care Software-ul a fost achiziţionat de pe Internet, Software-ul poate fi utilizat, după acceptarea acestui Acord de licenţă, pentru perioada care a fost specificată pe parcursul procesului de achiziţionare.

3.4. În situaţia în care Software-ul a fost achiziţionat pe un suport fizic, acesta poate fi utilizat, după acceptarea de către dumneavoastră a acestui Acord de licenţă, pentru perioada care a fost specificată pe ambalaj şi începând cu momentul acceptării acestui Acord.

3.5. În cazul în care aţi primit Software-ul de la un partener, perioada de utilizare efectivă a Software-ului poate fi convenită între Dumneavoastră şi partener.

3.6. În cazurile în care există un Certificat de licenţă, perioada de utilizare a Software-ului este specificată în Certificatul de licenţă.

3.7. În cazurile în care există un abonament, perioada de utilizare a Software-ului este specificată la confirmarea abonamentului.

3.8. Dacă aţi primit Software-ul de la Titularul drepturilor în scopuri de evaluare aşa cum este specificat în Secţiunea A Clauza 2.1, informaţiile despre perioada de utilizare a Software-ului sunt semnalate în secţiunea corespunzătoare a site-ului web al Titularului drepturilor sau pot fi obţinute folosind metodele descrise în Manualul utilizatorului.

3.9. Dacă Software-ul obţinut a fost destinat pentru prelungirea dreptului de utilizare a Software-ului achiziţionat anterior, puteţi repeta activarea Software-ului numai dacă este prezent codul de activare pentru Software-ul achiziţionat anterior. În absenţa acestui cod de activare, perioada de utilizare efectivă a Software-ului va fi limitată în conformitate cu informaţiile prezentate în momentul achiziţionării licenţei, pe ambalajul sau prin resursa online prin care aţi achiziţionat licenţa.

3.10. La expirarea licenţei Software-ul pentru versiunea extinsă a Software-ului, funcţionalitatea versiunii extinse a Software-ului se va limita la funcţionalitatea versiunii Standard a Software-ului, aşa cum se menţionează în Manualul utilizatorului.

3.11. După expirarea licenţei pentru Software, este posibil ca Dumneavoastră să aveţi dreptul de a utiliza în continuare Software-ul pentru o perioadă de timp determinată, pe durata căreia funcţionalitatea Software-ului poate fi limitată. Detaliile sunt disponibile la https://help.kaspersky.com.

3.12. Dacă aţi achiziţionat Software-ul în vederea utilizării pe mai multe computere, perioada de licenţă a Software-ului începe de la data activării pe primul Computer, sau este specificată în Certificatul de licenţă, în cazul în care există acest certificat.

3.13. Fără a aduce atingere oricărui drept la căi de atac sau de judecată în echitate pe care le poate avea Titularul drepturilor, în cazul încălcării de către Dumneavoastră a oricăruia dintre termenii şi condiţiile prezentului Acord de licenţă, Titularul drepturilor are dreptul, în orice moment şi fără notificare, de a retrage dreptul de utilizare a acestei Licenţe de utilizare a Software-ului fără a rambursa preţul de achiziţie sau o parte a acestuia.

3.14. Titularul drepturilor îşi rezervă dreptul de a limita capacitatea a activare a Software-ului la regiunea în care Software-ul a fost achiziţionat de la Titularul drepturilor sau de la Partenerii săi. Informaţiile despre aceste restricţii sunt disponibile după finalizarea achiziţionării licenţei Software în conformitate cu metoda de achiziţie, aşa cum se specifică în Clauzele 3.3, 3.4 şi 3.5 din Secţiunea A.

3.15. Dacă aţi achiziţionat Software-ul cu cod de activare valid pentru localizarea limbii Software-ului pentru respectiva regiune în care a fost achiziţionat de la Titularul drepturilor sau de la Partenerii acestuia, nu puteţi activa Software-ul aplicând codul de activare prevăzut pentru localizarea altor limbi.

3.16. În cazul limitărilor specificate în Secţiunea A Clauzele 3.14 şi 3.15, informaţiile cu privire la aceste limitări sunt menţionate pe pachet şi/sau în documentele ataşate sau pe site-ul de internet al Titularului drepturilor şi/sau al Partenerilor acestuia.

3.17. Pentru a verifica legitimitatea utilizării Software-ului, Titularul drepturilor îşi rezervă dreptul de a folosi mijloace pentru a verifica dacă aveţi o copie licenţiată a Software-ului. Dacă verificarea nu poate fi realizată pentru o anumită perioadă de timp specificată în Manualul utilizatorului, Software-ul va funcţiona cu funcţionalitate limitată.

3.18. Dacă instalaţi Software-ul produsului Kaspersky Total Security, iar licenţa pentru Kaspersky Total Security este validă, atunci codul de activare al licenţei va fi trimis automat către contul de utilizator de pe portalul web la care este conectat Software-ul.

4. Asistenţă tehnică

4.1. Asistenţa tehnică vă este furnizată atunci când este instalată ultima Actualizare a Software-ului (cu excepţia versiunii de încercare a Software-ului) în conformitate cu regulile de Asistenţă tehnică.

Serviciul de asistenţă tehnică şi regulile sale se găsesc la adresa: https://support.kaspersky.com.

4.2. Nu se oferă asistenţă tehnică în cazul utilizării software-ului conceput în scop de evaluare.

5. Primirea materialelor informative şi publicitare

5.1. Recunoaşteţi, acceptaţi şi sunteţi de acord să primiţi materiale informative prin intermediul Software-ului, de la Titularii drepturilor şi/sau parteneri în vederea îmbunătăţirii nivelului de protecţie.

6. Limitări

6.1. Nu aveţi dreptul de a emula, clona, împrumuta gratuit sau contra cost, închiria sau vinde în leasing, vinde, modifica, converti sau descifra codul care sta la baza programului Software (reverse engineering), dezasambla sau crea lucrări derivate pe baza Software-ului sau pe baza oricărei porţiuni a acestuia cu excepţia unica a unui drept faţă de care nu se poate face o declaraţie de renunţare, acordat Dumneavoastră în temeiul legislaţiei aplicabile şi nu veţi reduce în vreun alt fel oricare dintre părţile Software-ului într-o formă citibilă de către o persoană sau transfera Software-ul licenţiat sau oricare dintre subseturile acestuia şi nici nu veţi permite unei părţi terţe să procedeze astfel, cu excepţia situaţiei şi în măsura în care restricţia anterioară este expres interzisă de către legea aplicabilă. Nici codul binar, nici sursa Software-ului nu pot fi utilizate sau descifrate pentru a crea algoritmul programului, care face obiectul dreptului de proprietate intelectuală. Toate drepturile care nu sunt acordate în mod expres în cadrul acestui document sunt rezervate de către Titularul de drept şi/sau furnizorii acestuia, după cum este aplicabil. Orice utilizare neautorizată a Software-ului va avea drept consecinţă încetarea imediată şi automată a acestui Acord şi a Licenţei acordate în baza acestuia şi poate avea ca rezultat acţionarea Dumneavoastră în instanţa civilă şi/sau în cea penală.

6.2. Nu veţi putea transfera drepturile de utilizare a Software-ului unei terţe părţi, cu excepţia modului descris în Clauza 2.5 a acestui Acord de licenţă.

6.3. Nu veţi putea furniza codul de activare unei terţe părţi şi nu veţi putea permite părţilor terţe accesul la codul de activare, care sunt considerate informaţii confidenţiale aparţinând Titularului drepturilor şi veţi depune toate diligenţele pentru a proteja confidenţialitatea codului de activare, cu excepţia situaţiei în care puteţi transfera codul de activare al licenţei unei terţe părţi conform celor stabilite în Clauza 2.5 a acestui Acord. Dumneavoastră sunteţi responsabil de păstrarea confidenţialităţii codului Dumneavoastră de activare pe durata utilizării Software-ului.

6.4. Licenţa achiziţionată este acordată în integralitate şi nu trebuie divizată pentru a fi distribuită terţilor pe o bază comercială.

6.5. Nu veţi putea împrumuta gratuit sau contra cost, vinde în leasing au închiria Software-ul unei terţe părţi.

6.6. Nu veţi putea utiliza Software-ul în crearea de date sau aplicaţii software utilizate la detectarea, blocarea sau soluţionarea ameninţărilor descrise în cadrul Manualului de utilizare.

6.7. În cazul în care utilizaţi versiunea de încercare a acestui Software, nu aveţi dreptul de a beneficia de serviciul de Asistenţă tehnică aşa cum este specificat în Secţiunea A Paragraful 4 din acest Acord de licenţă şi nu aveţi dreptul de a transfera licenţa sau drepturile de utilizare a Software-ului către o terţă parte.

7. Garanţie limitată şi declaraţie de neasumare a răspunderii

7.1. Operarea Software-ului trebuie să fie în conformitate cu descrierea din Manualul utilizatorului, iar dacă se utilizează versiuni compatibile ale Software-ului, la fel şi instalarea de către Utilizator a tuturor actualizărilor la zi ale Software-ului, cu excepţia cazurilor prevăzute în Acordul de licenţă. Lista versiunilor compatibile este disponibilă la https://support.kaspersky.com.

7.2. Sunteţi de acord că Software-ul este furnizat cu o opţiune de reînnoire, care oferă descărcarea şi instalarea automată a optimizărilor, patch-urilor şi/sau modificărilor pentru Software şi componentele acestuia, precum şi noi versiuni ale Software-ului.

7.3. Sunteţi de acord ca Software-ul să descarce automat extensii pentru browsere web, care sunt necesare pentru asigurarea funcţionalităţii de bază a Software-ului licenţiat.

7.4. Confirmaţi, acceptaţi şi sunteţi de acord că niciun program software nu este lipsit de erori. Din această cauză, vi se recomandă să efectuaţi salvări de siguranţă pentru Computer, la intervalele de timp şi cu fiabilitatea potrivite pentru Dumneavoastră.

7.5. Titularul drepturilor nu asigură nicio garanţie că Software-ul va funcţiona corect în cazul încălcărilor termenilor descrişi în Manualul de utilizare sau în cadrul acestui Acord.

7.6. Titularul drepturilor nu garantează că Software-ul va funcţiona corect în cazul în care nu descărcaţi cu regularitate Actualizările specificate în Secţiunea A Clauza 2.6 ale acestui Acord de licenţă.

7.7. Titularul drepturilor nu garantează disponibilitatea funcţionalităţii descrise în Manualul de utilizare la expirarea perioadei specificate în Secţiunea A Paragraful 3 din acest Acord de licenţă.

7.8. Titularul drepturilor nu garantează că Software-ul va funcţiona corect dacă o defecţiune de Software a fost cauzată de un echipament sau Software care nu este furnizat de AO Kaspersky Lab sau de oricare dintre afiliaţii săi.

7.9. Activitatea funcţionalităţii specifice a Software-ului este asigurată prin accesarea şi/sau utilizarea serviciilor terţilor, aşa cum este specificat în acest Acord de licenţă şi/sau în Manualul utilizatorului. Titularul drepturilor nu este responsabil pentru serviciile acestor terţi. De asemenea, sunteţi de acord că Titularul drepturilor nu va fi răspunzător pentru nicio pierdere sau deteriorare de orice fel asociată cu utilizarea de către Dumneavoastră a serviciilor terţilor.

7.10. Confirmi faptul că Software-ul va fi prevăzut cu setările standard ale Titularului de drept, aplicate implicit, iar unica ta responsabilitate este de a configura Software-ul conform cerinţelor tale.

7.11. Luaţi la cunoştinţă şi sunteţi de acord că Software-ul va desfăşura acţiunile necesare pentru funcţionare.

7.12. SOFTWARE-UL ESTE FURNIZAT “TALE QUALE (AŞA CUM ESTE)”, IAR TITULARUL DE DREPT NU FACE NICIO REPREZENTARE ŞI NU ASIGURĂ NICIO GARANŢIE NICI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE UTILIZAREA ACESTUIA, NICI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PERFORMANŢELE ACESTUIA. CU EXCEPŢIA ORICĂREI GARANŢII, CONDIŢII, DECLARAŢII SAU A ORICĂRUI TERMEN, A CĂROR APLICABILITATE NU POATE FI INTERZISĂ SAU LIMITATĂ PRIN LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE. TITULARUL DREPTURILOR ŞI PARTENERII ACESTUIA NU ASIGURĂ NICIUN/NICIO GARANŢIE, CONDIŢIE, DECLARAŢIE SAU TERMEN (EXPRES(Ă) SAU IMPLICIT(Ă), ÎN CONFORMITATE CU LEGEA, DREPTUL COMUN, CUTUMELE, UZANŢELE SAU DE ALT FEL) CU PRIVIRE LA ORICE ASPECT, INCLUZÂND, FĂRĂ A SE LIMITA LA, NEÎNCĂLCAREA DREPTURILOR PĂRŢILOR TERŢE, VANDABILITATEA, CALITATEA SATISFĂCĂTOARE, CARACTERUL INTEGRABIL SAU UTILITATEA PENTRU UN ANUMIT SCOP. VĂ ASUMAŢI TOATE DEFECTELE ŞI RISCUL INTEGRAL ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PERFORMANŢELE ŞI RESPONSABILITATEA PENTRU SELECTAREA SOFTWARE-ULUI ÎN VEDEREA OBŢINERII REZULTATELOR PREVĂZUTE DE DUMNEAVOASTRĂ, PRECUM ŞI PENTRU INSTALAREA, UTILIZAREA ŞI REZULTATELE OBŢINUTE DE LA SOFTWARE. FĂRĂ A LIMITA PREVEDERILE PRECEDENTE, TITULARUL DREPTURILOR NU FACE NICIO DECLARAŢIE ŞI NU ASIGURĂ NICIO GARANŢIE CĂ SOFTWARE-UL NU VA PREZENTA ERORI, ÎNTRERUPERI SAU ALTE DEFECŢIUNI SAU CĂ SOFTWARE-UL VA CORESPUNDE ORICĂREIA SAU TUTUROR CERINŢELOR DUMNEAVOASTRĂ, INDIFERENT DACĂ ACESTEA AU FOST SAU NU FĂCUTE CUNOSCUTE TITULARULUI DREPTURILOR.

8. Excluderi şi limitarea răspunderii

8.1. ÎN LIMITA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGEA APLICABILĂ, TITULARUL DREPTURILOR SAU PARTENERII ACESTUIA NU VOR FI ÎN NICIO SITUAŢIE RĂSPUNZĂTORI PENTRU NICIUN FEL DE DAUNE PARTICULARE, ÎNTÂMPLĂTOARE, PUNITIVE, INDIRECTE SAU PE CALE DE CONSECINŢĂ (INCLUZÂND, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA DAUNE PENTRU PIERDERI DE PROFIT, DE INFORMAŢII CONFIDENŢIALE SAU DE ALT TIP, PENTRU ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII, PENTRU PIERDEREA CONFIDENŢIALITĂŢII, PENTRU CORUPEREA, DETERIORAREA SAU PIERDEREA DATELOR SAU PROGRAMELOR, PENTRU NEÎNDEPLINIREA ORICĂREI OBLIGAŢII, INCLUSIV OBLIGAŢIILE LEGALE, OBLIGAŢIILE DE BUNĂ CREDINŢĂ ŞI OBLIGAŢIILE DE GRIJĂ REZONABILĂ, PENTRU NEGLIJENŢĂ, PENTRU PIERDERILE ECONOMICE ŞI PENTRU ALTE PIERDERI PECUNIARE SAU DE ORICE ALT TIP) CARE DECURG DIN SAU SUNT ÎN VREUN FEL LEGATE DE UTILIZAREA SAU DE IMPOSIBILITATEA DE UTILIZARE A SOFTWARE-ULUI, DE FURNIZAREA SAU DE NEFURNIZAREA ASISTENŢEI SAU A ALTOR SERVICII, INFORMAŢII PROGRAME SOFTWARE SAU MATERIALE CONEXE, PRIN INTERMEDIUL SOFTWARE-ULUI SAU APĂRÂND ÎN ALT MOD DIN UTILIZAREA SOFTWARE-ULUI SAU ÎN ALT MOD ÎN BAZA SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ORICARE DINTRE PREVEDERILE SAU DECURGÂND DIN ORICE ÎNCĂLCARE A CONTRACTULUI SAU DIN ORICE PREJUDICIU (INCLUSIV NEGLIJENŢĂ, REPREZENTARE NECORESPUNZĂTOARE, ORICE SARCINĂ SAU OBLIGAŢIE DE RĂSPUNDERE STRICTĂ) SAU ORICE ÎNCĂLCARE A OBLIGAŢIILOR LEGALE SAU ORICE ÎNCĂLCARE A GARANŢIEI TITULARULUI DREPTURILOR ŞI/SAU A ORICĂRUIA DINTRE PARTENERII ACESTUIA, CHIAR ŞI DACĂ TITULARUL DREPTURILOR ŞI/SAU ORICARE DINTRE PARTENERII ACESTUIA A FOST ÎNŞTIINŢAT CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA UNOR ASTFEL DE DAUNE.

SUNTEŢI DE ACORD CA, ÎN EVENTUALITATEA ÎN CARE TITULARUL DE DREPT ŞI/SAU PARTENERII ACESTUIA SUNT GĂSIŢI RĂSPUNZĂTORI, RĂSPUNDEREA TITULARULUI DE DREPT ŞI/SAU A PARTENERILOR ACESTUIA SE VA LIMITA LA COSTURILE SOFTWARE-ULUI. RĂSPUNDEREA TITULARULUI DE DREPT ŞI/SAU A PARTENERILOR ACESTUIA NU VA PUTEA DEPĂŞI ÎN NICIO SITUAŢIE TAXELE PLĂTITE CĂTRE TITULARUL DE DREPT SAU CĂTRE PARTENER (DUPĂ CUM ESTE APLICABIL) PENTRU SOFTWARE.

NICIUNA DINTRE PREVEDERILE ACESTUI ACORD DE LICENŢĂ NU EXCLUDE SAU LIMITEAZĂ VREO PRETENŢIE PRIVIND MOARTEA SAU RĂNIREA. ULTERIOR ÎN CURSUUL EVENIMENTELOR, ORICE DECLARAŢIE DE NERĂSPUNDERE, EXCLUDERE SAU LIMITARE DIN CADRUL ACESTUI ACORD NU POATE FI PUSĂ ÎN APLICARE SAU LIMITATĂ ÎN CONFORMITATE CU LEGEA APLICABILĂ, ATUNCI DOAR O ASTFEL DE DECLARAŢIE DE NERĂSPUNDERE, EXCLUDERE SAU LIMITARE NU SE VI VA APLICA DUMNEAVOASTRĂ ŞI VEŢI FI ÎN CONTINUARE OBLIGAT LEGAL DE TOATE CELELALTE DECLARAŢII DE NERĂSPUNDERE, EXCLUDERI ŞI LIMITĂRI RĂMASE.

9. GNU şi alte licenţe de la părţi terţe

9.1. Software-ul poate include anumite programe Software care sunt licenţiate (sau sublicenţiate) utilizatorului în baza Licenţei Publice Generale GNU (GPL) sau a altor licenţe similare de Software gratuite, care, printre alte drepturi, permit utilizatorului să copieze, să modifice şi să redistribuie anumite programe sau porţiuni ale acestora şi să aibă acces la codul sursă „Software cu sursă deschisă”). În cazul în care aceste licenţe cer ca pentru orice software care este distribuit către cineva într-un format binar executabil codul sursă să fie, de asemenea, pus la dispoziţia unor astfel de utilizatori, atunci acesta poate fi furnizat fie împreună cu Software-ul, fie poate fi pus la dispoziţie, trimiţând o cerere în acest sens la source@kaspersky.com. În cazul în care orice fel de licenţe de Software din sursă deschisă cer ca Titularul drepturilor să asigure drepturi de utilizare, copiere sau modificare a programului Software din sursă deschisă care sunt mai numeroase decât drepturile acordate în temeiul acestui Acord, atunci aceste drepturi vor prevala faţă de drepturile şi restricţiile din cadrul prezentului document.

10. Dreptul de proprietate intelectuală

10.1. Sunteţi de acord că Software-ul şi calitatea de autor, sistemele, ideile, metodele de operare, documentaţia şi alte informaţii cuprinse în Software reprezintă proprietate intelectuală şi/sau secrete comerciale de valoare ale Titularului drepturilor sau ale partenerilor acestuia şi că Titularul drepturilor şi partenerii săi, după caz, sunt protejaţi de dreptul penal şi civil şi de legea privind drepturile de autor, secretele comerciale, mărcile comerciale şi brevetele din Federaţia Rusă, Uniunea Europeană şi Statele Unite, precum şi alte ţări şi tratate internaţionale.

Acest Acord nu vă conferă Dumneavoastră niciunul dintre drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv Mărcile comerciale sau Mărcile de servicii ale Titularului drepturilor şi/sau ale partenerului acestuia („Mărcile comerciale”). Puteţi utiliza Mărcile comerciale doar în măsura în care este necesar pentru identificarea rezultatelor tipărite, produse de către Software în conformitate cu practica acceptată privind mărcile comerciale, inclusiv identificarea numelui deţinătorului Mărcii comerciale. O astfel de utilizare a oricărei Mărci comerciale nu vă conferă niciun fel de drepturi de proprietate cu privire la Marca comercială respectivă.

Titularul de drept şi/sau Partenerii acestuia deţin şi îşi rezervă toate drepturile, titlurile şi interesele cu privire la şi faţă de Software, incluzând, fără a se limita la, orice corecţii ale erorilor, îmbunătăţiri, Actualizări sau alte modificări aduse Software-ului fie de către Titularul de drept, fie de către oricare altă terţă parte, şi toate drepturile de autor, brevetele, drepturile privind secretele comerciale sau alte drepturi de proprietate intelectuale privitoare la acestea.

Deţinerea, instalarea şi utilizarea de către Dumneavoastră a Software-ului nu vă transferă niciun drept de proprietate intelectuală asupra Software-ului şi nu veţi dobândi niciun alt drept asupra acestuia în afară de cele prezentate în cadrul acestui Acord. Toate copiile Software-ului făcute în continuare trebuie să conţină aceleaşi notificări privind drepturile de proprietate ca cele ce apar pe sau în cadrul Software-ului. Cu excepţia celor stipulate în prezentul document, acest Acord nu vă asigură niciun fel de drepturi de proprietate intelectuală privind Software-ul şi confirmaţi faptul că licenţa, aşa cum este aceasta definită în prezentul document, acordată în baza prezentului Acord, vă asigură numai un drept limitat de utilizare în baza termenilor şi condiţiilor prezentului Acord. Titularul drepturilor îşi rezervă toate drepturile care nu vă sunt acordate în mod expres Dumneavoastră în cadrul acestui Acord.

10.2. Sunteţi de acord să nu modificaţi sau să alteraţi în niciun fel Software-ul. Nu aveţi posibilitatea de a îndepărta sau modifica notificările privind dreptul de autor (copyright) sau alte notificări privind drepturile de proprietate de pe niciuna dintre copiile Software-ului.

10.3. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuale asupra Software-ului va avea drept consecinţă răspunderea civilă, administrativă sau penală conform legii.

11. Legea aplicabilă

11.1. Cu excepţia celor prevăzute în Secţiunea A Clauzele 11.2 şi 11.3 de mai jos, prezentul Acord de licenţă va fi interpretat în conformitate cu şi i se va aplica legislaţia indicată mai jos pentru statul sau teritoriul în care aţi obţinut Software-ul, indiferent de şi fără aplicarea normei conflictuale a principiilor legale:

a. Rusia. Dacă aţi obţinut Sofware-ul în Rusia, legile în vigoare în Federaţia Rusă.

b. Statele Unite, Puerto Rico, Samoa Americană, Guam şi Insulele Virgine Americane. Dacă aţi obţinut Programul software în Statele Unite, Puerto Rico, Samoa Americană, Guam sau Insulele Virgine Americane, se va aplica legislaţia din statul Massachusetts, S.U.A., cu condiţia totuşi ca legislaţia din statul american în care locuiţi să se aplice în litigii privind protecţia consumatorilor, concurenţa neloială sau alte aspecte reglementate prin legi similare. În măsura maximă permisă de lege, Titularul de drept şi Dumneavoastră, prin prezenta, vă exprimaţi acordul să renunţaţi la orice drept la un proces cu juraţi.

c. Canada. Dacă aţi obţinut Software-ul în Canada, legile Provinciei Ontario.

d. Mexic. Dacă aţi obţinut Software-ul în Mexic, legile federale ale Republicii Mexicane.

e. Uniunea Europeană (UE). Dacă aţi obţinut Software-ul într-un stat membru al UE, legile din Germania.

f. Australia. Dacă aţi obţinut Software-ul în Australia, legile din Statul sau Teritoriul în care aţi obţinut licenţa.

g. Regiunea Administrativă Specială Hong Kong şi Regiunea Administrativă Specială Macao. Dacă aţi obţinut Software-ul în RAS Hong Kong şi RAS Macao, legile din RAS Hong Kong şi RAS Macao.

h. Taiwan. Dacă aţi obţinut Software-ul în Taiwan, legile din Taiwan.

i. Japonia. Dacă aţi obţinut Software-ul în Japonia, legile din Japonia.

j. Oricare alte ţări sau teritorii. Dacă aţi obţinut Programul software în orice altă ţară, se va aplica dreptul material din ţara în care a avut loc achiziţia.

11.2. În pofida celor de mai sus, în cazul în care legile obligatorii sau politicile publice ale unui stat sau teritoriu în care acest Acord este pus în aplicare sau interpretat, interzic aplicarea legilor specificate în acest document, atunci se vor aplica legile respectivei ţări sau teritoriu în măsura impusă de legile obligatorii sau politicile publice. De asemenea, dacă sunteţi un consumator persoană fizică, prevederile Secţiunii A Clauza 11.1 nu aduc atingere drepturilor obligatorii de care beneficiaţi, de a lua măsuri în ţara de reşedinţă conform legilor în vigoare în ţara respectivă.

11.3. Acest Acord nu va fi guvernat de către Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra Contractelor pentru Vânzările Internaţionale de Mărfuri, a cărei aplicare este exclusă în mod expres.

11.4. Utilizatorul final este responsabil de contactarea doar a Titularului drepturilor sau a partenerilor săi în mod direct dacă aveţi probleme cu produsul.

12. Perioada de intentare a acţiunilor

12.1. Nicio acţiune, indiferent de forma acesteia, şi care ia naştere pe baza tranzacţiilor făcute în temeiul acestui Acord, nu poate fi intentată de către niciuna dintre părţi în această privinţă după mai mult de un (1) an de la apariţia cauzei acţiunii sau de la descoperirea apariţiei acesteia, cu excepţia acţiunilor pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, care pot fi intentate în limita termenului maxim legal prevăzut.

13. Caracterul integral al Acordului; Clauza de neaplicare a unor dintre prevederi; lipsa declaraţiilor de renunţare la unele prevederi

13.1. Acest Acord reprezintă acordul integral încheiat între Dumneavoastră şi Titularul drepturilor şi înlocuieşte orice alte acorduri, propuneri, comunicări sau reclame anterioare, verbale sau scrise, în legătură cu Software-ul sau cu obiectul acestui Acord de licenţă. Confirmaţi că aţi citit şi aţi înţeles acest Acord, că l-aţi înţeles şi că sunteţi de acord să fiţi obligat legal de termenii acestuia. În cazul în care o instanţă de judecată competentă stabileşte că oricare dintre prevederile acestui Acord este invalidă, nulă sau inaplicabilă, în tot sau în parte, indiferent de motiv, o astfel de prevedere va fi interpretată mai restrâns, astfel încât aceasta să devină legală şi aplicabilă, neexistând posibilitatea ca întregul Acord să nu fie executat pe acest temei, restul acestuia continuând să rămână valabil şi să îşi producă efectele în limitele permise de lege şi de echitate, păstrând cât mai mult posibil, intenţia sa originală. Nicio declaraţie de renunţare la oricare dintre prevederile sau condiţiile din cadrul acestui document nu va fi valabilă, cu excepţia situaţiei în care aceasta este în scris şi semnată de către dumneavoastră şi de reprezentantul autorizat al Titularului drepturilor, cu condiţia ca nicio declaraţie de renunţare la drepturile născute în baza încălcării oricăror prevederi a acestui Acord să nu constituie o declaraţie de renunţare la drepturile născute din orice încălcare anterioară, concomitentă sau ulterioară. Lipsa de acţiune a Titularului drepturilor în ceea ce priveşte executarea strictă a oricăreia dintre prevederile acestui Acord sau privind orice drept nu va fi interpretată ca o renunţare la o prevedere sau un drept de acest fel.

14. Derogare pentru acţiuni colective şi Arbitraj obligatoriu

14.1. Dacă ţara Dumneavoastră de reşedinţă este reprezentată de Statele Unite, atunci Paragraful 14 din Secţiunea A vi se aplică. În cazul în care o revendicare, o controversă de orice fel cu privire la produsele, serviciile Titularului drepturilor sau orice parte a acestui Acord cu Kaspersky Lab se produce între Dumneavoastră şi Kaspersky Lab sau între Dumneavoastră şi afiliaţii terţă parte ai Titularului drepturilor, iar părţile nu au putut rezolva disputa în mod neoficial într-o perioadă de timp rezonabilă, Dumneavoastră şi cealaltă parte sunteţi de acord cu arbitrajul obligatoriu în faţa AAA (American Arbitration Association), conform FAA (Federal Arbitration Act) şi nu acţionaţi în judecată în faţa unui judecător şi a juraţilor. În cazul unui arbitraj individual obligatoriu între părţi, un arbitru neutru va decide, iar decizia arbitrului va fi finală, cu excepţia dreptului de apel limitat conform FAA. Dacă există vreun conflict între acest Acord de licenţă şi regulile AAA, acest acord are prioritate.

14.2. Este interzisă orice acţiune, inclusiv, dar fără a se limita la procese cu acţiuni colective, arbitraj colectiv, acţiuni private care implică procurori generali, combinarea acţiunilor individuale fără acordul tuturor părţilor sau orice altă procedură legală în care o persoană are capacitate reprezentativă. Prin acceptarea acestui Acord de licenţă, sunteţi de acord să nu participaţi la niciuna dintre acţiunile colective menţionate mai sus şi orice acţiune sau măsură obţinută, în cazul în care vi se acordă, trebuie să fie individuală, conform acestei clauze. Puteţi contacta direct Titularul drepturilor sau Partenerii săi în cazul în care aveţi probleme cu produsul.

14.3. Orice dispută, revendicare sau controversă cu privire la drepturile de proprietate intelectuală ale Titularului drepturilor, la aplicarea sau validitatea acestora etc. şi orice revendicare cu privire la orice formă de acces neautorizat, inclusiv, dar fără a se limita la furt sau piraterie privind orice produs sau serviciu al Titularului drepturilor, nu face obiectul acestei clauze de arbitrare.

15. Informaţii de contact ale Titularului de drept

În cazul în care aveţi orice întrebări cu privire la acest Acord sau dacă doriţi să contactaţi Titularul drepturilor din orice motiv, vă rugăm să contactaţi Departamentul nostru de Servicii Clienţi la:

AO Kaspersky Lab, Bldg. 3, 39A, Leningradskoe Shosse

Moscow, 125212

Russian Federation

E-mail: info@kaspersky.com

Site web: www.kaspersky.com

SECŢIUNEA B. CONDIŢIILE PRIVIND PROCESAREA DATELOR

Vă rugăm să parcurgeţi condiţiile din Secţiunea „Condiţiile privind prelucrarea datelor”. Această secţiune descrie datele primite de la Dumneavoastră şi/sau de pe computerul Dumneavoastră şi modul în care Titularul drepturilor va procesa datele pentru executarea acestui Acord de licenţă. Dacă Software-ul este utilizat în cadrul unei entităţi juridice sau pe un computer utilizat de mai multe persoane, trebuie să vă asiguraţi că acestea au înţeles şi au acceptat condiţiile din secţiunea „Condiţii privind prelucrarea datelor” înainte de utilizarea Software-ului.

1. Pentru ca Titularul drepturilor şi/sau Partenerii săi să-şi poată îndeplini obligaţiile în baza prezentului Acord de licenţă, Titularul drepturilor trebuie să primească şi să proceseze informaţiile descrise în Secţiunea B Clauza 1 în scopurile declarate. Aceste informaţii pot fi considerate personale în conformitate cu legile aplicabile ale anumitor ţări.

Punerea la dispoziţia Dumneavoastră a funcţionalităţii de bază a Software-ului achiziţionat.

Funcţionalitatea de bază a Software-ului, aşa cum este descrisă în Manualul utilizatorului, este furnizarea de securitate în timpul utilizării Computerului. Pentru a furniza această funcţionalitate de bază, în timp ce utilizaţi Software-ul, Titularul de drepturi trebuie să primească de la dispozitivul Dumneavoastră şi să prelucreze informaţii despre Software-ul instalat, obiectele scanate, informaţii despre Computer şi dispozitivele conectate la acesta, activitatea Computerului pe internet, mai exact:

- Informaţii despre aplicaţie: ID-ul aplicaţiei; versiunea completă a aplicaţiei (majoră, minoră, nr. versiunii, patch); tipul aplicaţiei; codul de localizare a aplicaţiei; ID-ul aplicaţiei de pe portalul Web-Portal; codul de personalizare a aplicaţiei; ID-ul licenţei.

- Informaţii despre dispozitivul utilizatorului: numele reţelei dispozitivului; tipul dispozitivului; ID-ul unic al dispozitivului; ID-ul unic al dispozitivului de pe portalul Web-Portal; informaţii despre începutul/sfârşitul utilizării dispozitivului.

- Informaţii despre sistemul de operare (SO): tipul SO, versiunea SO; ediţia SO; numărul de biţi SO; versiunea pachetelor de actualizare instalate (majoră, minoră, versiune, pachet de servicii).

- Informaţii despre instalarea aplicaţiei: ID-ul unic de instalare a aplicaţiei; data de instalare a aplicaţiei.

- Informaţii despre utilizator: ID de utilizator depersonalizat.

- Informaţii despre contul de utilizator al portalului Web-Portal: ID-ul unic al contului de utilizator pe portalul Web-Portal; numele utilizatorului pe portalul Web-Portal; parola de unică folosinţă pentru înregistrarea dispozitivului pe portalul Web-Portal; date pentru înregistrarea dispozitivului Web-Portal legându-l în acelaşi timp la contul de utilizator.

- Informaţii despre profilul copilului: numele copilului; data de naştere a copilului; pictograma copilului din aplicaţie; ID-ul copilului.

- Informaţii despre aplicaţiile instalate: structura de date care conţin informaţii generale despre instalarea aplicaţiei; numele fişierului; ID-ul aplicaţiei; versiunea aplicaţiei; calea fişierului; ora de creare a fişierului; metadatele aplicaţiei; începutul/sfârşitul utilizării; de câte ori au fost pornite aplicaţiile terţe; suma de control (MD5 sau SHA 256); categoria alocată obiectului scanat (pe baza clasificării Titularului de drept); categoriile de vârstă alocate obiectului; disponibilitatea unei semnături; disponibilitatea unui certificat de încredere; specificarea includerii acestuia într-un pachet software; numele şi versiunea pachetului software; furnizorul pachetului software; imaginea şi rezoluţia pictogramei aplicaţiei; lista ID-urilor aplicaţiilor de la distanţă; data evenimentului.

- Informaţii despre acordurile acceptate de utilizator: ID-ul acordului; tipul acordului; versiunea acordului; indicaţia acceptării acordului; ora la care s-a schimbat acceptarea acordului; data şi ora la care s-au trimis aceste date.

- Informaţii despre activitatea pe web a utilizatorului: URL-urile site-urilor web vizitate; părţile de domeniu ale adreselor web pe care utilizatorul le-a introdus în bara de adrese a browserului sau le-a deschis din sisteme de căutare.

- Informaţii despre stările solicitărilor copiilor de timp suplimentar pentru utilizarea dispozitivului, solicitările copiilor de a accesa un site web, solicitările copiilor de a accesa o aplicaţie: ora evenimentului; ID-ul solicitării; mesaj text; durata de viaţă a solicitării.

- Informaţii despre interogările de căutare ale unui copil: URL-ul interogării de căutare; textul interogării de căutare; numele motorului de căutare; ora evenimentului.

- Informaţii despre blocarea internetului (pornit sau oprit).

- Informaţii despre URL-urile scanate: URL; antetul paginii web; motivul blocării URL-ului; data evenimentului; lista numelor categoriilor de site-uri web permise, monitorizate şi blocate, conform clasificării Titularului de drept; valoarea care indică dacă URL-ul se află pe p listă albă sau neagră; valoarea referinţei URL; tipul şi versiunea protocolului utilizat; ID-ul tipului de solicitare; numărul portului.

- Informaţii despre serviciul Titularului de drept: ID serviciu; tipul de token; ID-ul emis de serviciu când aplicaţia este înregistrată cu succes (utilizat ulterior pentru autentificarea şi înregistrarea serviciilor pe respectivul dispozitiv); ID-ul emis de serviciu când se înregistrează/autentifică o legătură utilizator-dispozitiv cu succes; ID-ul emis de serviciu când un utilizator este autentificat cu succes pe portalul Web-Portal; tokenul de sesiune; tokenul de sesiune emis de serviciu când se înregistrează/autentifică o legătură utilizator-dispozitiv-copil-profil cu succes; datele necesare pentru a primi un token de sesiune autorizat; valoarea care indică necesitatea returnării unui token NS; token EKP (cheie, regiunea utilizatorului, durata de viaţă a tokenului, semnătura, indicator parolă scurtă).

- Informaţii despre versiunea bazelor de date de categorii de fişiere folosite de software şi ID-ul înregistrării bazei de date folosit în timpul unei scanări.

- Informaţii despre calitatea actualizării produsului instalat: tipul şi versiunea sarcinii de actualizare; starea de finalizare a sarcinii de actualizare; starea de sănătate a produsului; tipul de eroare care este posibil să fi avut loc în timpul unei actualizări; numărul de erori, defecţiuni şi finalizări eşuate ale sarcinii de actualizare; ID-ul componentei produsului care realizează actualizarea; ID-ul unic al începutului sarcinii de actualizare (generat aleatoriu la începutul sarcinii şi care nu se schimbă până la finalizarea sarcinii).

- ID-ul secţiunii de Asistenţă.

- Ora evenimentelor legate de funcţionarea aplicaţiei, ID-ul părintelui.

- Alte informaţii tehnice: setul de preferinţe; numele setului de preferinţe; ID-ul setului de preferinţe primit de dispozitiv.

2. Dacă decideţi să nu furnizaţi informaţiile necesare pentru ca Titularul drepturilor să îşi îndeplinească obligaţiile care decurg din prezentul Acord de licenţă, aşa cum este indicat în secţiunea „Condiţii privind prelucrarea datelor”, nu sunteţi de acord cu condiţiile acestui Acord de licenţă. În acest caz, vă rugăm să întrerupeţi instalarea şi/sau să eliminaţi Software-ul.

3. Când furnizaţi datele prin intermediul Software-ului către Titularul drepturilor, acesta le gestionează în conformitate cu Politica sa de confidenţialitate, care descrie în special modul în care Titularul drepturilor vă protejează datele, în cazul în care Titularul drepturilor prelucrează datele, dar şi drepturile Dumneavoastră ca persoană vizată. Puteţi găsi şi citi întregul său conţinut la adresa https://www.kaspersky.com/Products-and-Services-Privacy-Policy.

4. Titularul drepturilor procesează, de asemenea, datele într-o formă care nu permite, în sine, asocierea directă cu o persoană anume. Puteţi găsi lista cu astfel de date şi scopurile prelucrării acestora pentru un anumit software, vizitând https://help.kaspersky.com, selectând software-ul şi vizualizând secţiunea respectivă de „Furnizarea de date” a acestuia.

5. Acceptaţi şi confirmaţi faptul că Titularul drepturilor procesează datele conform bazelor legale specificate în Articolul 6 (1) din Regulamentul general pentru protecţia datelor al Uniunii Europene (GDPR), inclusiv conform contractului şi interesului legitim; drept urmare, în cazul în care vă expiră licenţa, anumite date deja primite încă pot fi procesate în interes legitim, în scopurile descrise în Politica de confidenţialitate de la adresa https://www.kaspersky.com/Products-and-Services-Privacy-Policy, cu excepţia situaţiilor în care asupra acestui interes legitim prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale utilizatorului. Dacă doriţi să obiectaţi la procesarea acestor date, trebuie să ne informaţi în modul specificat în Politica de confidenţialitate. Confirmaţi faptul că, atunci când vă expiră licenţa, Titularul drepturilor nu va primi date noi de la dvs.

© 2019 AO Kaspersky Lab